ca un munte ce moare pe dinăuntru
ce seamănă cu un fel de somn adânc ce înflorește provocator
în orice substanță vie

acelor păsări iubitoare de singurătate
pe care nu am avut vreodată șansa să le privesc
când își iau zborul departe de lume

singurătatea oamenilor este ca o poezie fără corp
oricât ai încerca s-o iubești
mai întâi te învinge abia apoi te învață
cǎ înainte să iubești este nevoie să crezi fără sfârșit

fiecare treaptă pe care urci este un lung calvar către luciditate

dacă aduni toate ploile ce s-au născut în această viață
abia atunci va mirosi pământul a primăvară.